Barbatul care iubeste!

              Barbatul care te iubeste devine barbatul de care ai nevoie, daca se pun niste conditii de baza, niste standarde astfel incat relatia sa mearga cum vreti voi. Un barbat adevarat este fericit si dornic sa traiasca dupa regulile voastre atata timp cat amandoi stiti care sunt acestea. Daca amandoi respectati aceste reguli/standarde spuse raspicat la inceputul relatiei si nu va abateti de la ele veti fi fericiti amandoi.
              Printre regulile de baza trebuie sa se regaseasca:
     1) trebuie sa va respectati unul pe celalalt;
     2) pentru fiecare dintre voi, cealalta persoana (eventual si copilul sau copii) trebuie sa fie pe locul imediat urmator dupa Dumnezeu si inaintea tuturor celorlalti;
     3) toti cei care fac parte din vietile fiecaruia dintre voi trebuie sa respecte relatia voastra.
               Daca unul dintre voi nu este apt sa se descurce in cea mai importanta, evidenta si usoara relatie dintre un barbat si o femeie, nu veti fi niciodata capabili sa va implicati intr-o relatie stabila si bazata pe iubire. Trebuie, in totdeauna, sa va respectati, sa va adorati, sa fiti afectuosi, sa fiti atenti la nevoile celuilalt, sa fiti buni, sa fiti loiali, dar toate astea cu un pret. Aveti nevoie de timpul celuilalt, de loialitatea lui/ei, de sprijinul, afectiunea, atentia, banatatea lui/ei. Daca pretul unuia dintre voi este prea mare, va trebuie sa plece cel care cere prea mult...pentru ca celalalt vrea doar sa te "inchirieze". Oamenii care inchiriaza nu sunt interesati sa aiba grija de voi. Ei doar va folosesc si cand gasesc ceva mai bun renunta la voi.
         
            PS: Nu suntem invatati sa negociem cu stari de emotie fundamentala, nu suntem invatati sa negociem cu durerea.

Fericirea...

        Cand ne gandim la toate micile bucurii cotidiene, cine oare s-ar multumi sa fie fericit sau macar sa traiasca fara sa se planga de pe azi pe maine! Si mai sunt apoi toti acei falsi nefericiti care simt o placere in a se complace intr-o stare de nemultumire si de regrete. Si atatia altii inca, ambitiosii, capitalistii sau cei dedicati bunastarii proprii care ar vrea, pe langa tot ce au deja si ceea ce vor mai avea inca, fericirea permanenta!
         Ce pacaleala evidenta. Si totusi fiecare pare sincer in credinta lui. Fiecare dintre noi are o idee despre fericire (despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui sa fie fericirea), idee pe care o pastreaza in sinea lui, o anunta deschis tuturor sau o cultiva in secret. Cautarea fericirii, chiar daca se face pe cai diferite, este universala. Dar oare ceea ce cautam cu adevarat este fericirea simpla, fericirea care nu se afiseaza, se primeste cu bucurii simple, gesturi frumoase si o seninatate evidenta?
          Exista cativa intelepti care stiu ca fericirea este discreta, asemenea flacarii unei lumanari puse intr-un neon. Fericirea se tese in jurul frumusetii intrezarite si pierdute, a incertitudinii persistente, a minunatiilor care se descopera in momentele de pace sau care se precipita in minunea de a fi viu. Fericirea de zi cu zi este ca un cadou in cristalul ei de lumina, in lumina soarelui, in caldura binevoitoare a unei zile pline de dulceata.
          Fericirea este generoasa in pacea daruita sau primita, in completarea nesperata a unui peisaj, a unei opere de arta, in culorile regasite in vibratiile unei intalniri. Pur si simplu fericirea este stralucitoare si arzatoare intr-un prezent luminos. Nu fericirea care vine dupa nefericire, ci inaintea oricarui alt lucru, in eternitatea unei clipe. Fericirea de a te trezi in fiecare dimineata, de a respira, de a deschide ochii, de a exista, de a sta in picioare, de a impartasi o cafea cu lapte cu cei dragi, de a incepe o noua zi. Si restul? A fi fericit sau nefericit, crispat sau relaxat, stresat sau eliberat? Toate acestea se adauga in plus. Nu vrem decat fericirea, cu nenumaratele ei chipuri, cu surprizele ei, vrem sa o simtim, la inceput ca pe o evidenta, uneori acoperita, dar mereu prezenta, care alunga supararea, sta alaturi de insuficienta, traverseaza lumea imperfecta a aparentelor. Fericirea, izvor devenit fluviu, asteapta capabila sa ne hraneasca intreaga existenta.
          Fericirea este mai ales o asteptare si uneori, in mod miraculos devine o parte din realitate. In asteptarea fericirii, nedreptatea nu consta in REMUSCARILE sau in VIOLENTELE neiertatoare ale vietii, ci mai degraba in tot ceea ce ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi. Nedreptatea exista in incapacitatea de te simti viu, prezent in prezent, in refuzul de a creste, din frica de a te pierde sau de a te regasi! Neintelegerea care se poate transforma in nedreptate si in persistenta tuturor autoprivatiunilor pe care ni le impunem, din frica de a nu fi pe plac, din teama de "CE VA SPUNE LUMEA?", de judecatile de valoare, de credinte eronate care ne abat de la drum atunci cand vrem sa indraznim sa fim fericiti impotriva a orice, cand ne este teama ca o vom intalni, cand ezitam sa o primim si sa ne topim dupa ea.
          Fericirea, trebuie sa reamintim aceste lucru, este ca o lumina in cel mai intunecat cont al fiintei noastre. Flacara mica si fidela, rabdatoare si neschimbata, pe care este bine sa o insufletim in fiecare zi, sa o adapostim de furtuna, sa o aparam de urgiile supararilor sau de ploaia disperarii. O luminita pe care fiecare dintre noi  avem datoria sa o protejam fata de reavointa, de gandurile negative, de otrava resentimentelor,  de obiceiurile stricte.
          Fericirea este o cucerire permanenta asupra lasitatii, a descurajarii sau a blocajelor.
          Fericirea este o mica flacara stralucitoare, curajoasa, pretioasa, magica si misterioasa, existand in inima fiecaruia.
          O lumina ce tasneste din aripile albastrii ale tandretei si din murmurul plin de bunavointa al acceptarii.

          FERICIREA! AH! FERICIREA...

Pretuieste-i si iubeste-i pe cei dragi!

           Buna Seara! Am ales ca astazi sa scriu un discurs pe tema iubirii, dragostei. Nu este greu sa scrii un discurs, este greu sa stii ce sa scrii in acel discurs, despre ce vorbesti.

           Renastem din propria cenusa ca razbunatorii antici si ne regasim in lumea asta mare ca fiind doua inimi ranite si mult prea ciudate pentru a fi iubite de altii, asa cum ne dorim si niciodata nu am primit. Facem din sentimente opere de arta de prea putini intelese si poate de cate unii chiar urate, fara a incerca sa vada dincolo de cuvintele scrise intr-o poezie sau  proza.
            Incercati sa priviti persoanele care le scriu, incercati sa ne priviti pe noi si veti intelege unde zace adevarata iubire si pasiune dupa care noi tanjim atat de mult. Sunteti prea ocupati sa faceti bani, ca sa mai si iubiti sau sa cititi, sa simtiti persoana de langa voi, spiritual nu numai fizic noaptea in pat. Avem propriile noastre tabieturi fara de care n-am exista oricat de simple ar fi sau chiar excentrice. Doua inimi mari se regasesc acum si incearca sa convietuiasca cu trecutul ce inca le ranesc, pentru ca amintirile nu pot fi sterse, pentru ca ne-am obijnuit cu ele si simtim cateodata gustul dulce al ranilor din trecut care ne schimba pe zi ce trece in ceea ce suntem azi si ce vom fi maine.
           Undeva departe, o a doua inima bate, ranita tare si sensibila in acelasi timp, inima ce imi doresc, pentru ca o inteleg, sa o completez cu dragostea si afeciunea care pana acum i-a lipsit si de care are atata nevoie pentru a trece mai departe fericit, dar toate astea tin de "tinuta morala".

           Ce este "tinuta morala"? Amuzant...mereu credeam ca a spune adevarul si a face fapte bune inseamna ca ai "tinuta morala". In ultima vreme am vazut lucrurile diferit. Acum cred ca "tinuta morala" e sa gasesti acel ceva, la care tii cu adevarat, acea fata speciala care inseamna mai mult pentru tine decat orice pe lume, iar cand o gasesti, lupti pt ea. Risti totul...o pui in fata tuturor lucrurilor, a viitorului tau, a vietii, a tuturor lucrurilor. Poate ca ceea ce faci ca sa o ajuti, nu este inteligent....dar nu conteaza pentru ca in inima ta stii, ca merita sa risti absolut totul. Dar chiar si atunci cand iti ajuti un prieten tine tot de "tinuta morala" si cand spun prieten, ma refer la acea persoana care este langa tine cand gresesti si cand faci lucruri bune, sa-ti spuna o vorba buna atunci cand te afli in impas.

            In ziua de azi exista din ce in ce mai putine persoane care sa-ti fie cu adevarat prieteni si sa fie altaturi de tine atunci cand ai nevoie. Toti se gandesc din ce in ce mai mult doar la ei si la bani...pentru ca in mintea multora se creeaza o singura idee...daca ai bani, ai totul. Poti sa ai foarte multi bani si sa nu ai pe nimeni care sa fie langa tine atunci cand ai nevoie, pentru ca toti cei din jurul tau sunt acolo pentru banii tai. Mai bine "fara" bani dar cu persoane care sa te ajute cu un sfat, o vorba buna atunci cand ai nevoie pentru ca asta conteaza mai mult decat toti banii pe care i-ai avea...sa ai pe cine drag, un prieten adevarat langa tine. Pretuitii pe cei dragi, prietenii care sunt prieteni pentru ca banii vin, dar se si duc, pe cand prietenii sau cei dragi ii ai...dar intr-o fractiune de secunda poti sa-i pierzi...si este foarte greu sa gasesti altii...de multe ori imposibil. Asta inseamna sa ai "tinuta morala"!

Vernisaj By Eglantina Becheru

            Bucuresti. 23 octombrie 2012. Incepand cu ora 19:00 in Bulevardul Carol I numarul 53 avut loc un super eveniment care s-a desfasurat intr-o locatie minunata! Am primit invitatia de la buna mea prietena Alexandra Dogaru, care s-a si ocupat de acest eveniment. A muncit mult pentru eveniment si recunosc ca a meritat toata agitatia ei si m-am simtit foarte bine.
            A fost vernisajul expozitiei de pictura Green Monarchy by Eglantina numita si
"Fata cu sange verde". La vernisaj Eglantina si-a expus o colectie foarte frumoasa de tablouri si pentru ca evenimentul a avut loc intr-o  vila care a fost construita pe vremea lui Carol I careia i s-a pastrat aceeasi arhitectura veche a dat un plus vernisajului si totodata a pus in valoare tablourile.
            Tablourile, "sângele", cocktail-urile, vinul, tortul, recitaul pianistului si lumea buna au creat o atmosfera super. Imi pare foarte bine ca am fost acolo si va spun sincer ca am fost placut impresionat si voi mai merge de cate ori mi se ofera ocazia. Sunt onorat ca am cunoscut-o pe Eglantina. Mult succes ii doresc!

Mai jos aveti cateva poze de acolo:

HITMAN's Hits: Dr. Kucho ft. Aris - Doin' better without you

Cat poate sa-mi placa melodia asta! Multam Adi Mihaila!
 HITMAN's Hits: Dr. Kucho ft. Aris - Doin' better without you

HITMAN's Hits: Allexinno & Starchild - Joanna

 Super melodie! PLAY
HITMAN's Hits: Allexinno & Starchild - Joanna

Momente – Timisoara

19.05.2012

20:40

      Ceao! Sunt in gara Timisoara Nord…astept sa vina trenul pentru a ma intoarce acasa. Va intrebati ce am cautat aici? Am sa povestesc pe scurt de ce am venit eu pana aici.

       Ieri, 18.05.2012 a avut loc cel mai mare Karaoke din Romania organizat de Radio ZU. Din ziua in care s-a anuntat locul unde va avea loc evenimentul am spus: “Voi fi acolo!” Recunosc ca am facut cateva sacrificii sa fiu aici, dar a meritat din plin…merita orice sacrificiu…pentru ca a fost ZUperb. Eu unul am fost foarte multumit de cum a iesit evenimentul si mi-a facut placere sa-i ajut. Inca de ieri dimineata de cand am ajuns si pana aseara dup ace s-a terminat totul.. Toata ziua de ieri a fost una foarte obositoare, dar si usor tensionata…pentru ca toti vroiam sa iasa totul foarte bine si asa a si iesit.

        Dupa terminarea evenimentului am mers cu totii in Club Le Cinema ca sa ne relaxam dupa ziua obositoare pe care o avuseseram, dar si pentru a sarbatorii succesul avut cu acest eveniment. Distracita a fost in toi pana spre dimineata, dar nu cred ca reusea sa ne tine cine pe ringul de dans, mai bine dacat a facut-o ADI MIHAILA THE HITMAN impreuna cu DJ ENERGY K. Singurul regret este ca nu am fost mai multi...pentru a reprezenta Bucurestiul in gasca mai mare, cum au facut-o altii din alte orase din Romania, dar si asa a fost MINUNAT si m-am distrat MAXIM.

         Azi dimineata, dupa ce m-am trezit si dupa ce am luat micul dejun la pensiunea unde am fost cazat am plecat sa vizitez Timisoara. Nu am circulat cu mijloc de transport public, nu am luat nici taxiul ( cu toate ca aveam bonuri de la ZU ca sa merg gratis), am ales sa merg pe jos pentru a ma opri unde vreau eu, dar si pentru a face multe poze. M-am uitat pe GPS...mi-am facut un traseu de aproximativ 20 de km, pe care nu l-am respectat mai deloc :)). Prima oprire a fost pe DAN PALTINISANU, unde am nimerit in mijlocul unui meci de fotbal...partida pe care Poli a castigat-o cu 4-0. Dupa meci mi-am continuat traseul...traseu ce l-am modificat de nenumarat ori, fara sa sa merg pe aceesi strada de 2 ori, dar care m-a dus in locul unde a avut loc evenimentul ZU...Piata Operei, unde m-am asezat la masa unei terase pentru a bea o cafea. Pe la 18:30 am plecat pe un alt traseu, traseu care trebuia sa ma duca spre Gara de Nord Timisoara, inainte de ora 21:55 cand pleca trenul spre Bucuresti. Dupa ce m-am plimbat mai bine de 2 ore am ajuns undeva in zona garii si eram entuziasmat de ce vazusem in Timisoara, de oameni, de traficul CIVILIZAT, de tot. Traficul pot spune ca este WOW...ma intrebam la fiecare trecere de pietoni daca mai sunt in Romania...sau cumva am trecut granita la sarbi sau la unguri. 

           Am mers cred ca 40 de km pe jos si pe tot traseul nu stiu daca am intalnit cel mult 7-8 intersectii semaforizate...in restul erau numai semne de circulatie. Am trecut pe langa un sens giratoriu doarte mare...care la fel nu era semaforizar, iar langa el un parculet...unde m-am asezat pe o banca sa urmaresc traficul. Ma comportam ca un copil de 3 ani...dar cat am stat in parculet nu am auzit un claxon, nu am auzit o injuratura...NIMIC. Oamenii acestia traiesc in ROMANIA? Sunt ROMANI? Comparativ cu Bucurestiul ei sunt ori in urma, ori au avans cativa ani inaintea noastra. Este atat de liniste in orasul asta incat m-as muta aici. Nu stiu daca am sa vad linistea asta de aici si in Bucuresti, vreodata. Bine, acum sa nu credeti ca totul este roz aici, au si ei problemele si lipsurile lor. 

          Dupa toata experienta asta multi poate ma vor crede "nebun" sau nu stiu...ca am mers atat pe jos, dar eu am venit in Timisoara sa fiu alaturi de cei din RADIO ZU, sa ma distrez alaturi de ei si sa fiu TURIST in orasul in care am fost in 2008 cu echipa de handbal, dar nu am putut sa-l vizitez pentru ca eram minor. Deci, din punctul meu de vedere nu sunt nebun :)) sunt un TURIST care vrea sa cunoasca LOCURI si OAMENI noi.

           Uite ca am povestit si nici n-am simtit cand a plecat trenul din Timisoara...am trecut de ceva timp de Lugoj...Ma intorc in HAOSUL din Bucuresti... Va pupa Aly.   22:30...19.05.2012.

3 ani in cateva pagini

       Buna seara tuturor. Nu am mai scris de mult, dar de ceva timp sunt mai implicat si mai mult in afacerea mea, pentru ca atunci cand nu te implici cum trebuie intr-un proiect ce l-ai inceput, cu siguranta acest proect va esua. In paralel am inceput si o lucrare in care povestesc si cum am luat eu primul contact audio, dupa aceea fizic cu oameni din Radio ZU dar si cu fani Radio ZU.
        Urmatorul text este doar o parte din ce am reusit sa scriu...iata cum incepe "povestioara" mea:

      Buna ziua. Ma numecs Cirstescu Marian Alexandru, sunt din Mizil dar acum stau in Bucuresti. Peste cateva zile implinesc 21 de ani…wow, ce varsta…nici nu stiu cand au trecut anii. As vrea sa va povestesc, cum  am cunoscut eu niste oameni superbi pe care ii pot considera chiar prieteni acum, in ultimii 3 ani de zile si asta datorita unui post de radio…RADIO ZU.

      Totul a inceput  pe la sfarsitul lunii februarie, anul 2009, intr-o dinimeata in timp ce ma pregateam sa plec la scoala. Eram la mine in garsoniera, singur pentru ca de aproximativ o luna de zile locuiam singur acolo…mi-am deschis radioul, dar din greseala sau poate asa a vrut destinul, am apasat butonul cautare, atunci radioul s-a mutat pe postul urmator…adica pe RADIO ZU. Pe acest post se difuza in acel moment o melodie care mie imi placea si imi place si acum, foarte mult. Sigur ca radioul a ramas pe ZU din acel moment pentru ca m-a captivat complet…mai ales cei doi moteratori MIHAI IONUT MORAR si DANIEL BUZDUGAN. Incepusem sa-i ascult in fiecare dimineata incepand cu ora 7 pana cand terminau emisunea, la 10. Sigur ca imi era greu de multe ori sa-i ascult deoarece eu incepeam orele la 7:45, dar si asa erau zile cand aveam ore usoare intre 7:45 si 10, ma intelegeam bine cu profesoarele, eram atent si la ce ne spunea profesoara, dar eram atent si la baieti, la glumele lor, la farsele lui Daniel…

        Deveniesm cred ca cel mai mare fan ZU din Mizil…nu mai auzeam pe nimeni sa asculte ZU…eram singurul din gasca mea de prieteni care asculta…dar uite cum trecuse vremea si eu imi doream tot mai mult sa-i cunosc pe baieti, dar nu stiam cum sa fac asta. Incepusem sa ascult ZU peste tot pe unde mergeam…in orice masina ma urcam rugam soferul sa dea pe ZU sau daca mergeam cu prieteni de ai mei cu masina pe undeva schimbam eu postul. Imi placea atat de mult incat nu puteam sa ma mai “deslipesc” de acest post de radio. Dadeam mesaje tot timpul, mai ales in MORNING ZU, dar nu aveam mereu norocul ca Mihai sa-mi citeasca mesajul. Si zilele mele erau din ce in ce mai bune si mai frumoase…parca nu mai conta nimic…ma “contaminasem” cu ZU.

         Timpul trecuse si pe la sfarsitul lunii septembrie, mai exact pe 29 septembrie 2009, il aud pe Mihai ca spune: “Astazi RADIO ZU implineste un an de emisie.” Dupa cateva luni  imi ajunge la urechi o veste, care pentru mine era super tare…asteptam cam de mult asta si uite ca asteptarea mea urma sa ia sfarsit, iar in domineata imediat urmatoare Mihai Morar anunta ca v-a veni la Mizil in Club MaximUS (pe atunci cel mai tare Club din judetul Prahova, acum este al doilea, primul fiind Sky Club), pentru a da un super party de Valentine’s Day. Am fost super incantat de idee si fara sa stau pe ganduri am pus mana pe telefon si am sunat la MaximUS sa-mi fac rezervare de masa…nu puteam sa pierd acest eveniment.

         Mi-am facut eu rezervare pentru 10 persoane, mi-am anuntat toti prietenii, o mare parte dintre ei au spus ca vin, dar in seara respective ce sa vezi?!...au venit numai fete, mai exact 6. Am stat pana dimineata…am dansat…am candtat GUVERNAREA PINGUINULUI alaturi de Mihai si Daniel. Atunci a fost primul contact al meu cu Mihai si Daniel…si eram foarte fericit.

          Intre timp am terminat liceul si aveam de gand sa ma mut in Bucuresti, dar nu prea am reusit, asa ca m-am mutat la Ploiesti, la tata. Tot nu renuntasem la pasiunea mea pentru ZU… La Ploiesti mi-am facut alti prieteni, dar nu am uitat de cei pe care ii aveam deja…ii “invatasem” si pe noii prieteni sa asculte ZU. Nu dupa mult timp RADIO ZU INVADEAZA ROMANIA cu un million de stiker-e. Vroiam sa-l lipesc undeva unde nu se astepta nimeni, dar nu am reusit…asa ca am taiat un autocolant cu ZU IS YOU si l-am lipit pe telefon…am facut poza, dar am avut un mare ghinion…mi s-a stricat laptop-ul si am pierdut tot ce aveam in el…inclusiv acea poza pe care aveam de gand sa o trimit la radio sa vad daca impresionez…dar nu a fost nimic…poate a fost iar mana destinului.

          RADIO ZU, pe zi ce trecea se apropia si mai mult  de varsta de 2 ani de zile…si intr-o dimineata il aud pe Mihai anuntand ca ZU vrea sa sarbatoreasca implinirea celor 2 ani de emisie alaturi de fanii RADIO ZU, la 10.000 m inaltime, astfel a avut loc primul  concert in avion. As fi vrut sa fiu si eu atunci in avion, dar nu prea s-a putut, dar poate nu era momentul de a merge acolo sus…poate tot destinul a vrut sa se intample asa. La 4 luni si jumatate dupa ce a facut 2 anisori, ZU urma sa organizeze un alt eviniment si anume PANICA LA ETNOBOTANICA. Asta se intampla pe 14 februarie, iar la o saptamana dupa Mihai  face un alt anunt in care invita ascultatorii sa participle pentru a devini  MARTISORUL LUI DENISE pe 1 Martie.

             In noaptea de 28 februarie spre 1 martie eram acasa si ascultam ZU. Pe la 23:55 ii dau un sms lui Adi Mihaila, la 1815 in care ii cer sa difuzeze melodia 20 de ani de la Voltaj, specificand ca eu pe 1 martie implinesc 20 de ani. Se face 00:00 si suna telefonul…ma uit un pic la numar, nu imi era cunoscut, dar zic totusi sa raspund…spun “ALO” la care vocea de la capatul celalalt al firului spune: “NEATZA, SUNT ADI MIHAILA DE LA ZU”…deci nu va spun ca tremuram tot…ca un caine la injectie…nu ma asteptam sa ma suna…eram deja in direct…mi-a urat “LA MULTI ANI!”, ma pierdeam in cuvinte…eram super emotionat…asta da surpriza de ziua ta. La cateva zile m-am mutat in Bucuresti…vroiam si mai mult sa cunosc oamenii din radio si visul meu era pe cale sa se implineasca. Odata mutat in Bucuresti am descoperit ca un grup de prieteni de familie sunt prieteni cu Mihai si Daniel..... 

            Acest fragment este prima parte din acel mini-roman al meu ce poarta numele: 3 ani in cateva pagini! Voi reveni cu urmatoarea parte in curand. Va pupa Alex.