Fericirea...

        Cand ne gandim la toate micile bucurii cotidiene, cine oare s-ar multumi sa fie fericit sau macar sa traiasca fara sa se planga de pe azi pe maine! Si mai sunt apoi toti acei falsi nefericiti care simt o placere in a se complace intr-o stare de nemultumire si de regrete. Si atatia altii inca, ambitiosii, capitalistii sau cei dedicati bunastarii proprii care ar vrea, pe langa tot ce au deja si ceea ce vor mai avea inca, fericirea permanenta!
         Ce pacaleala evidenta. Si totusi fiecare pare sincer in credinta lui. Fiecare dintre noi are o idee despre fericire (despre ceea ce ar trebui sau nu ar trebui sa fie fericirea), idee pe care o pastreaza in sinea lui, o anunta deschis tuturor sau o cultiva in secret. Cautarea fericirii, chiar daca se face pe cai diferite, este universala. Dar oare ceea ce cautam cu adevarat este fericirea simpla, fericirea care nu se afiseaza, se primeste cu bucurii simple, gesturi frumoase si o seninatate evidenta?
          Exista cativa intelepti care stiu ca fericirea este discreta, asemenea flacarii unei lumanari puse intr-un neon. Fericirea se tese in jurul frumusetii intrezarite si pierdute, a incertitudinii persistente, a minunatiilor care se descopera in momentele de pace sau care se precipita in minunea de a fi viu. Fericirea de zi cu zi este ca un cadou in cristalul ei de lumina, in lumina soarelui, in caldura binevoitoare a unei zile pline de dulceata.
          Fericirea este generoasa in pacea daruita sau primita, in completarea nesperata a unui peisaj, a unei opere de arta, in culorile regasite in vibratiile unei intalniri. Pur si simplu fericirea este stralucitoare si arzatoare intr-un prezent luminos. Nu fericirea care vine dupa nefericire, ci inaintea oricarui alt lucru, in eternitatea unei clipe. Fericirea de a te trezi in fiecare dimineata, de a respira, de a deschide ochii, de a exista, de a sta in picioare, de a impartasi o cafea cu lapte cu cei dragi, de a incepe o noua zi. Si restul? A fi fericit sau nefericit, crispat sau relaxat, stresat sau eliberat? Toate acestea se adauga in plus. Nu vrem decat fericirea, cu nenumaratele ei chipuri, cu surprizele ei, vrem sa o simtim, la inceput ca pe o evidenta, uneori acoperita, dar mereu prezenta, care alunga supararea, sta alaturi de insuficienta, traverseaza lumea imperfecta a aparentelor. Fericirea, izvor devenit fluviu, asteapta capabila sa ne hraneasca intreaga existenta.
          Fericirea este mai ales o asteptare si uneori, in mod miraculos devine o parte din realitate. In asteptarea fericirii, nedreptatea nu consta in REMUSCARILE sau in VIOLENTELE neiertatoare ale vietii, ci mai degraba in tot ceea ce ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi. Nedreptatea exista in incapacitatea de te simti viu, prezent in prezent, in refuzul de a creste, din frica de a te pierde sau de a te regasi! Neintelegerea care se poate transforma in nedreptate si in persistenta tuturor autoprivatiunilor pe care ni le impunem, din frica de a nu fi pe plac, din teama de "CE VA SPUNE LUMEA?", de judecatile de valoare, de credinte eronate care ne abat de la drum atunci cand vrem sa indraznim sa fim fericiti impotriva a orice, cand ne este teama ca o vom intalni, cand ezitam sa o primim si sa ne topim dupa ea.
          Fericirea, trebuie sa reamintim aceste lucru, este ca o lumina in cel mai intunecat cont al fiintei noastre. Flacara mica si fidela, rabdatoare si neschimbata, pe care este bine sa o insufletim in fiecare zi, sa o adapostim de furtuna, sa o aparam de urgiile supararilor sau de ploaia disperarii. O luminita pe care fiecare dintre noi  avem datoria sa o protejam fata de reavointa, de gandurile negative, de otrava resentimentelor,  de obiceiurile stricte.
          Fericirea este o cucerire permanenta asupra lasitatii, a descurajarii sau a blocajelor.
          Fericirea este o mica flacara stralucitoare, curajoasa, pretioasa, magica si misterioasa, existand in inima fiecaruia.
          O lumina ce tasneste din aripile albastrii ale tandretei si din murmurul plin de bunavointa al acceptarii.

          FERICIREA! AH! FERICIREA...

Pretuieste-i si iubeste-i pe cei dragi!

           Buna Seara! Am ales ca astazi sa scriu un discurs pe tema iubirii, dragostei. Nu este greu sa scrii un discurs, este greu sa stii ce sa scrii in acel discurs, despre ce vorbesti.

           Renastem din propria cenusa ca razbunatorii antici si ne regasim in lumea asta mare ca fiind doua inimi ranite si mult prea ciudate pentru a fi iubite de altii, asa cum ne dorim si niciodata nu am primit. Facem din sentimente opere de arta de prea putini intelese si poate de cate unii chiar urate, fara a incerca sa vada dincolo de cuvintele scrise intr-o poezie sau  proza.
            Incercati sa priviti persoanele care le scriu, incercati sa ne priviti pe noi si veti intelege unde zace adevarata iubire si pasiune dupa care noi tanjim atat de mult. Sunteti prea ocupati sa faceti bani, ca sa mai si iubiti sau sa cititi, sa simtiti persoana de langa voi, spiritual nu numai fizic noaptea in pat. Avem propriile noastre tabieturi fara de care n-am exista oricat de simple ar fi sau chiar excentrice. Doua inimi mari se regasesc acum si incearca sa convietuiasca cu trecutul ce inca le ranesc, pentru ca amintirile nu pot fi sterse, pentru ca ne-am obijnuit cu ele si simtim cateodata gustul dulce al ranilor din trecut care ne schimba pe zi ce trece in ceea ce suntem azi si ce vom fi maine.
           Undeva departe, o a doua inima bate, ranita tare si sensibila in acelasi timp, inima ce imi doresc, pentru ca o inteleg, sa o completez cu dragostea si afeciunea care pana acum i-a lipsit si de care are atata nevoie pentru a trece mai departe fericit, dar toate astea tin de "tinuta morala".

           Ce este "tinuta morala"? Amuzant...mereu credeam ca a spune adevarul si a face fapte bune inseamna ca ai "tinuta morala". In ultima vreme am vazut lucrurile diferit. Acum cred ca "tinuta morala" e sa gasesti acel ceva, la care tii cu adevarat, acea fata speciala care inseamna mai mult pentru tine decat orice pe lume, iar cand o gasesti, lupti pt ea. Risti totul...o pui in fata tuturor lucrurilor, a viitorului tau, a vietii, a tuturor lucrurilor. Poate ca ceea ce faci ca sa o ajuti, nu este inteligent....dar nu conteaza pentru ca in inima ta stii, ca merita sa risti absolut totul. Dar chiar si atunci cand iti ajuti un prieten tine tot de "tinuta morala" si cand spun prieten, ma refer la acea persoana care este langa tine cand gresesti si cand faci lucruri bune, sa-ti spuna o vorba buna atunci cand te afli in impas.

            In ziua de azi exista din ce in ce mai putine persoane care sa-ti fie cu adevarat prieteni si sa fie altaturi de tine atunci cand ai nevoie. Toti se gandesc din ce in ce mai mult doar la ei si la bani...pentru ca in mintea multora se creeaza o singura idee...daca ai bani, ai totul. Poti sa ai foarte multi bani si sa nu ai pe nimeni care sa fie langa tine atunci cand ai nevoie, pentru ca toti cei din jurul tau sunt acolo pentru banii tai. Mai bine "fara" bani dar cu persoane care sa te ajute cu un sfat, o vorba buna atunci cand ai nevoie pentru ca asta conteaza mai mult decat toti banii pe care i-ai avea...sa ai pe cine drag, un prieten adevarat langa tine. Pretuitii pe cei dragi, prietenii care sunt prieteni pentru ca banii vin, dar se si duc, pe cand prietenii sau cei dragi ii ai...dar intr-o fractiune de secunda poti sa-i pierzi...si este foarte greu sa gasesti altii...de multe ori imposibil. Asta inseamna sa ai "tinuta morala"!