Doua inimi mari!

            Renastem din propria cenusa ca razbunatorii antici si ne regasim in lumea
asta mare ca fiind doua inimi ranite si mult prea ciudate pentru a fi iubite de altii,
asa cum ne dorim si niciodata nu am primit. Facem din sentimente opere de arta de prea putini intelese si poate de cate unii chiar urate, fara a incerca sa vada dincolo de cuvintele scrise intr-o poezie sau o proza.
            Incercati sa priviti persoanele care le scriu, incercati sa ne priviti pe noi
si veti intelege unde zace adevarata iubire si pasiune dupa care noi tanjim atat de mult. Sunteti prea ocupati sa faceti bani, ca sa mai si iubiti sau sa cititi, sa simtiti persoana de langa voi, spiritual nu numai fizic noaptea in pat. Avem propriile noastre tabieturi fara de care n-am exista oricat de simple ar fi sau chiar excentrice. Doua inimi mari se regasesc acum si incearca sa convietuiasca cu trecutul ce inca le ranesc, pentru ca amintirile nu pot fi sterse, pentru ca ne-am obijnuit cu ele si simtim cateodata gustul dulce al ranilor din trecut care ne schimba pe zi ce trece in ceea ce suntem azi si ce vom fi maine.
           Undeva departe, o a doua inima bate, ranita tare si sensibila in acelasi timp, inima ce imi doresc, pentru ca o inteleg, sa o completez cu dragostea si afeciunea care pana acum i-a lipsit si de care are atata nevoie pentru a trece mai departe fericita.